Lucia Muresan

Aseară ne-am întors acasă târziu. Nici nu voiam sa deschid televizorul. Dar… căldura mare nu mă lăsa să dorm, aşa că… De obicei caut cu rabdare ceva interesant . Pe tv Cultural era Micul Infern, de Mircea Ştefănescu, pe care-l văzusem la teatrul Nottara, iar în timp îl revăzusem de mai multe ori la tv Cultural. Cum ar veni, îl ştiam pe dinafară. Şi totuşi! nu m-am dezlipit de ecranul magic decât la 12.30, când s-a terminat acest spectacol cu totul special. M-am gândit că şi actorii colegi-prieteni, care mai trăiesc, vor fi privit şi voiam să-i dau telefon Luciei Mureşan, singura căreia îi aveam numărul, pentru a o felicita, numai că m-a oprit gândul că dânsa fiind bolnavă grav, cum ştiam, poate nu este abordabilă. Am amânat pe dimineaţă. Când am aflat că s-a dus Dincolo, am simţit o durere ascuţită şi o părere de rău că parcă lumea mea, formată mai ales din spectacole de teatru extraordinare, datorita regizorilor şi actorilor minunaţi, dispare pentru totdeauna.

Singurul lucru bun, în comunism, a fost că noi, spectatorii, şi ei realizatorii, eram într-o comuniune adevărată, şi după fiecare spectacol ne simţeam altfel, ne iubeam pe noi şi pe cei din preajmă, măcar, ne încărcam bateriile, cum se spune, pentru câtva timp. Numai pentru acea stare specială, eu regret că am îmbătrânit şi nu mai simt la fel, indiferent de  autor, regizor, distribuţie, teatru. Acum spectacolul de teatru a trebuit să devină show şi eu nu mai sunt pe undă.

Cu LUCIA MUREŞAN am fost la Sebeş Alba, acum cinci ani. Aproape tot drumul am vorbit despre spectacole, poeţi, am recitat din mulţi poeţi, împreună şi cu scriitoarea Paula Romanescu. George Motoi, care a mers cu noi, atunci, ne privea doar şi surâdea, cu surâsul plin de înţeles pe care i-l ştim şi preţuim.

Festivalul LUCIAN BLAGA, de la Sebeş Alba, o avea în centru pe această actriţă uluitoare şi le va fi foarte greu realizatorilor să găsească pe cineva atât de devotat recitării, care să lumineze pur şi simplu, prin simpla prezenţă, acel eveniment cultural excepţional.

Ultima dată când am fost emoţionată de această mare actriţă, a fost la Sala Euterpe, a Universităţii Spiru Haret, acum un an, când a recitat din Eminescu, a citit din scrisorile de dragoste ale Veronicăi Micle. Partener i-a fost, ca de atâtea ori, actorul George Motoi. Dacă ar fi văzut acest recital şi cei care nu au loc în literatură din cauza lui Eminescu, ar fi înţeles şi mai bine cât de mici sunt.

Sunt împăcată, în sufletul meu, că i-am oferit flori şi am felicitat-o ori de câte ori am avut prilejul şi, mai ales, am vorbit mult şi cu dragoste, despre lumea artistică din care a făcut parte şi pe care a ilustrat-o cu brio.

Dumnezeu s-o odihnească în pacea lui binefăcătoare!

LIDIA LAZU